miercuri, 16 ianuarie 2013

Istoria arborelui PAULOWNIA


Arborele Paulownia creşte în China de cel puţin 600 de ani. Ar putea deţine recordul pentru cea mai veche plantaţie de copaci din istorie. În vremuri de demult (221-207 ÎH), o carte intitulată "On Qin Dynasty" (În dinastia lui Qin) a raportat că mii de arbori de Paulownia  au fost plantaţi în jurul oraşului Arfang din China.
   Lemnul de Paulownia, un lemn de esenţă tare, de culoare deschisă, a fost adorat de secole de meseriaşii japonezi datorită fezabilităţii şi frumuseţii sale. În tradiţia japoneză, Paulownia a fost folosit petru cofecţionarea de kotos ( harpe japoneze), datorită lemnului de calitate superioară acustică.
  Probabil speciile de Paulownia au apărut prima dată în Statele Unite prin mijlocul anilor 1800, deşi cercetătorii au decoperit probe că gena Paulownia creştea în Nord-Vestul Statelor Unite din perioada preistorică. Prin 1970, un grup de japonezi, cumpărători de lemn, în timp ce conduceau prin Virginia au observat că arborii creşteau sălbatic. Japonezii au început să cumpere aceste vechi plantaţii de Paulownia tomentosa. Prin 1979 crescătorii din U.S. au stabilit un teren comercial cu acrii de copaci P. elongata plantaţi în Polk din Nordul Californiei.
   Gena Paulownia este găsită în fam. Scrophulariaceae, şi este compusă din 9 specii majore, toate cu originea în China cu excepţia P. fortunei, care este găsită în Vietman şi  Laos. Paulownia temostata creşte de asemenea şi în Korea şi Japonia. După ce China îşi deschide uşile către vest, târziu în 1992 s-a format o afacere comună de origine californiană, pentru comercializarea, în vest, a două dintre aceste specii: P. fortunei şi P. kawakamii.
    Astăzi, găsim Paulownia crescând pe fiecare continent exceptând Antarctica.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
Design by Free WordPress Themes | Bloggerized by Lasantha - Premium Blogger Themes | Blogger Templates